Apus

Astazi nu am chef sa ma dezbrac de pijamale, s-o ia naiba de dieta si de ora de aerobic… astazi am chef sa fumez in camera, in fata calculatorului si sa beau sticla aia de Martini din frigider, cu parul valvoi si nemachiata, vorbind cu nimeni si cu cei care stiu sa citeasca printre randuri…si daca ma enervez mananc chiar si o ciocolata intreaga, fara sa o regret mai tarziu, ba chiar am sa surad  in sinea mea spundu-mi – sunt asa de …”fucked up”… in timp ce ascult piesa P.O.H.U.I a Innei, pe care o detest teribil, dar o fredonez cu placere in zilele nasoale… macar astazi… nu am chef sa ma conformez… Vreau pur si simplu sa stau asa, in dezordine totala, insirand  sute de mii de cuvinte care sa incerce sa umple un gol imens din mine…. Astea sunt zilele in care ma intreb ce-mi lipseste, fara sa gasesc vreun raspuns, pentru ca aparent viata mea este ok…. un iubit perfect, „baiat in uniforma” cu ochi albastri care ma trezeste in fiecare dimineata cu sarutari, spunandu-mi cat de mult ma adora si-mi lasa mesaje de dragoste pe oglinda din baie si pe frigider, un grup de amici care ma aplauda cand ma intalnesc cu ei in serile de sambata, prietenele care ma suna zilnic sa-mi ceara sfaturi si alaturi de care imi beau frecvent cafeaua in weekend, mama – mai mult prietena, in compania careia pot discuta despre orice, un caine care se bucura din toata coloana vertebrala cand intru pe usa, pisica grasa si superba, partenera mea de aproape orice in fiecare zi – de profesie economist si din pasiune scriitor…. deci, ce-mi lipseste ?

” o doaga”, mi-ar spune multi, probabil….

De la un timp, ma tot caznesc sa aflu care-i veriga lipsa, rana nevindecata, ori greseala ce ma determina  sa-mi interzic fericirea atat de vehement… ma simt ca un om sarac caruia i se ofera o servieta cu bani din Monopoly…

Nu mai sunt de mult in apele mele, poate pentru ca eu am ramas pe loc intr-o anumita etapa, iar timpul nu a vrut sa ma astepte si fizic am fost nevoita sa tin pasul cu el, desi sufletul a ramas acolo intr-un punct mort…intr-o parcare uitata de lume, sumbra si dezolanta, unde candva era soare si iarba verde de jur imprejur, iar noaptea se puteau vedea constelatiile si clarul de luna…pe-atunci radeam din tot sufletul si ma bucuram de orice nimic, treceau nopti fara sa dorm nicio ora si nu stiu cum reuseam de fiecare data sa ratez rasaritul, dar nu ma simteam obosita… pe-atunci n-aveam mai nimic, un job jalnic, prea putine pasiuni, mancam inghetata de cate ori aveam chef, ma plimbam de nebuna cu bicicleta, dansam cu matura prin casa si dadeam reprezentatii… pe-atunci iubeam orebeste…pe-atunci stiam sa o fac… stiam cum sa fiu fericita…

Acum prefer sa fumez  un pachet de tigari si sa scriu cuvintele pe care nu le pot rosti si a caror sonoritate inca nu indraznesc s-o accept si cu atat mai putin s-o justific, am ascuns bicicleta sub scuza ca ploua afara…are rotile dezumflate, ma enerveaza copiii care se joaca sub geamul meu, cand altadata le pasam mingea si le dadeam guma de mestecat, imi gasesc linistea in fata calculatorului cand trisez regimului alimentar sanatos si chiulesc de la ora de sport, prefer un pahar de vin sau Martini-ul in locul zilnicului suc de portocale cu seminte de chia si spirulina, cu toate ca de maine o iau de la capat, dar astazi nu am chef sa fiu puternica… ci doar sa-mi amintesc cu deznadejde cum era pe-atunci…

Acum nu mai arunc gunoaie pe jos, imi port parul mai lung, ies in oras doar in weekend, dorm in fiecare noapte si fac sport doar dimineata, nu mai ascult muzica in timp ce fac curatenie si nu mai rad cu gura pana la urechi….

M-am potolit….acum privesc mereu apusul…

2 gânduri despre „Apus

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s