Idilă de Mai

Lucrurile bune apar mereu când te aștepți mai puțin și din păcate, de cele mai multe ori nu rămân, pentru ca în momentul în care consideri ca ai aflat toate răspunsurile, viața decide sa schimbe întrebările.

Așa s-a întâmplat sa te aflu într-o zi, crezând ca te voi păstra …. ai vrut și tu, am vrut și eu, dar n-a vrut soarta …. Din nou victima destinului, așa cum imi place sa mă proclam.
Uite ca este posibil, chiar si-n zilele noastre, ca o depreciata dorinta, sa elaboreze armonios, forma unui opt întors – pentru ca știm amândoi ca ne vom întoarce într-o zi în bucla temporală, îți voi cauta gustul și tu pe-al meu, pe sute de buze, când cearceafurile noastre vor contura alte forme și ne vom trezi dimineața realizând că am iubit, dar nu vom ști pe cine…
Discuțiile noastre banale și importante se vor fi sfârșit de mult și Doamne … cât ne vor lipsi, la fel și atingerile sub clar de luna, în mișcări ritmice și arome idilice – sfidam timpul și toate valorile morale, până se crăpa de ziuă, iar cerul mirosea a păcate și noi ne priveam printr-un surâs, complici în aceeași mârșăvie – ne despărțim printr-un sărut captivant de imoral, de care nu ne putem sătura.

Oare e just să știi că ți-ai găsit jumătatea într-o zi și nu ai putut sa ți-o lipești de suflet, acolo unde aparține?  Cum vei trăi știind că rătăcește prin lume, căutându-te în alte brațe fara sa stii dacă va mai fi acolo, în locul unde v-ati văzut ultima oară?
Cu tine nu am ținut cont de limite ori de principii, am împletit împreună capricii vinovate cu dependențe vulnerabile, fără sa ne pese dacă ne-au parcurs ani sau ore, fără sa ne pese de ce va urma …
Uitându-mă în urmă, voi știi ca am pierdut „acul în carul cu fân” și nu l-am căutat de teamă să nu mă înțepe, de teamă că nu-l voi mai găsi oricum, iar tu ai sa mă condamni,  spunându-mi ca voința rupe toate barierele, ca trebuia sa iau fânul ăla pai cu pai … ca nu există imposibil …
Nu se volatrizează povestea, te asigur, rămâne aici, negru pe alb, în blog și în suflet, însă tu mă vei privi deziluzionat și cu derută, poate, ca pe nimic mai mult decât ca pe-o „idilă de mai”… putea fi „Mai” mult …0736fe62d11251dec0512102f517226a

Cioburi

91d771aa0ca97e14e7e5cc2f7f837ceb

Am spart paharul,  l-am spart într-un exces de furie și deznădejde când încercam zadarnic sa-i văd partea plină … era gol, iar eu prea turmentata  de vorbe goale și iluzii. L-am spart și am plâns în hohote neputincioasă, privind cioburile și reflexia mea degradata, difuza, în zeci de fragmente diferite…
Fumez absenta, așteptând nimic, fără nicio expresie pe chip și o durere inimaginabila în sufletul mut … mă închid, cu lumina aprinsă, cu mizerie în jurul meu și în mine, mă autopedepsesc in coltul încăperii, cu scrumiera plină la picioare, cu golul din interior si-un gust amar, usturător de tutun…mă ard obrajii;  îi cuprind cu ambele mâini și las țigara sa ardă și ea…se pare că e singura consolare …
Nu mă ridic de acolo câteva ore bune, am amorțit și nu reușesc sa-mi revin…
Sunt cioburi pe toată podeaua, pe hainele mele, în sufletul meu… îmi voi ridica trupul amorțit, imaginea îmi va rămâne în aceeași poziție, ca o holograma, nu mai fac curat…că nu se merită, voi face un duș sa-mi spăl rușinea provocată…Mi-e scârbă de durerea mea, mi-e scârbă ca-i dau voie sa mă pătrundă…
Am aflat ce înseamnă ura, deși nu mi-am dorit și nu am crezut pana astăzi în existența ei…are gust de resemnare și duhneste a moarte, a descompunere…
Las apa sa-mi inunde chipul, pentru ca mi-e silă de lacrimile mele, de mine…
Nimic nu mai e curat în jur, nici prosoapele, a devenit totul gri și plin de igrasie, de frânturi….sălașul meu a devenit străin și sinistru, trebuie sa plec de aici, mâine…mai las în urmă cioburile de pe jos, care-mi păstrează cu  dușmănie o imagine abjecta, întipărită  in mintea mea si in reflexia lor.

P.S.

Si imi place sa scriu…nu stiu daca vindeca rani sau pur si simplu ma face sa nu le uit, dar gasesc asa linistea, care atat de mult imi lipseste. Ma gandesc uneori ca e tot un soi de autoflagelare, dar mai conteaza asta atunci cand iti face placere ?

Ti-am scris, ti-aduci aminte ? Ti-am scris scrisori, ca sa nu te uit si te rugam in incheierea ficareia „Sa nu ma uiti” tu pe mine, ai plans citindu-le si ai jurat ca n-ai sa ma mai lasi vreodata sa plec. Acum, iti scriu din nou, o ultima scrisoare, pe care nu o vei citi niciodata, insa vei sti fiecare cuvintel, in ordine … vei sti, pentru ca ti-ai incalcat juramantul .

Te iert, ca nu m-ai iubit si ca nici n-ai incercat sa o faci, te iert ca m-ai mintit de-atatea ori, atata timp si eu am crezut in cuvintele tale goale.

Te iert, ca m-ai facut sa ma simt slaba, ca m-ai facut sa ma indoiesc de mine, te iert pentru atata timp pe care l-am petrecut plangand, nedorind pe nimeni, te iert pentru felul tau de-a fi – indiferent, nesigur si rece…

Te iert, ca m-ai vazut prea buna pentru tine si ai ales sa te multumesti cu mai putin, te inteleg acum si stiu ca ai avut dreptate, mereu am fost prea buna pentru tine…

Te iert, ca nu ai stiut sa ma pastrezi, ca nu ai incercat sa ma opresti, ca m-ai ranit si nu te-ai oprit … te iert, ca te-ai jucat cu mine, ca ai plecat si te-ai intors doar ca sa pleci iar, ca m-ai dat peste cap de atatea ori si nu mi-ai permis sa-mi vad de viata mea.

Te iert, ca nu ai fost barbat, ca mi-ai promis sa imi ramai prieten si alaturi, dar nu mi-ai fost niciodata….

Si stii de ce te iert ? Ca sa ma pot ierta pe mine, pentru slabiciunea si neputinta mea, pentru goana mea nebuna dupa himere si iluzii, pentru alegeri gresite printre care cu deznadejde si dezamagire constat ca te regasesc, pentru ca ti-am dat aripi, in timp ce tu le frângeai pe ale mele si nu te-ai mai intors …

Eu sunt vinovata, ca am crezut, ca am sperat, ca te-am iubit….

O ultima scrisoare, fara destinatar de data asta, pentru ca nu imi mai doresc sa te aflu, ca odinioara… si tine minte ca oamenii mereu se intorc in locurile in care au gasit la un moment dat fericirea, insa eu inca o mai caut…nu mi-am desfacut valiza si nu pentru a ma intoarce, ci pentru a pleca mai departe…

P.S. : N-ai sa ma uiti !walkingaway1

Tie

Nu-ti spune nimeni cand va pleca din viata ta si nimeni nu te poate asigura ca va fi bine. Eu am renuntat de mult sa cred in miracole sau ca oamenii mai au puterea sa-si schimbe povestea. Obisnuiam sa zambesc in fiecare zi, obisnuiam sa iubesc orbeste si sa-mi servesc inima in palme, pulsand inca, la dispozitia fiecaruia… greseala!

Atunci, privindu-i, am realizat ca nu sunt decat o turma de canibali – ucid si le place, te preschimba intr-unul de-al lor…

Mi-am adunat bucatile ramase cu grija si le-am lasat sa se lipeasca la loc, purtandu-mi apoi cu resemnare cicatricile din urma leziunilor, dar de data asta, am inchis-o si am ascuns-o in legitima aparare, sa nu ma mai tenteze vreodata s-o expun. Am vrut sa le arat frumusetea, sa simta caldura ei, am crezut in umanitate, iar finalul meu fericit s-a transformat intr-un masacru.

Apoi ai aparut tu, aratand exact ca ei si totusi altfel, facandu-ma sa ma intreb daca esti un ratacit ca si mine, ori vreunul de-al lor, insa intuitia mea a stiut raspunsul, motiv pentru care te-am primit tot mai aproape si la fiecare pas de-al tau ma coplesea o adiere calda, crestea o floare sub ochii mei.

Paseai marunt, cu teama, dar inainte; fara sa stii spre ce te indrepti, daca te impotmolesti intr-o ruina sau ce vei afla odata ajuns. Nu aveai harta si nici busola, doar un curaj nebunesc si -o nadejde. La un viscol distanta m-ai gasit pe mine si o gradina cu flori in jur, unde odata era dezastru si haos.

Te vad in fata mea,asa aproape incat culorile ochilor nostri au inaltat un cer senin, e cald acum si imi oferi in palme, ce ai tu mai de pret, cum faceam si eu candva; nu ai gresit!  Mi-ai gasit ascunzatoarea, iar eu mi-am deschis o fereastra de suflet si ti-am oferit la randul meu schimbul darului tau. M-ai mangaiat cu teama si am zambit stangaci…uitasem cum se face, dar te-am cuprins cu totul si nu te las sa pleci, acum orice suras, fiecare scanteie de armonie, fiecare colt de paradis nedescoperit, iti apartine tie…

Un temerar, cu cerul in privire, m-a luat de mana si mi-a zis sa plec cu el, l-am privit cateva clipe tulburata si atunci am stiut ca este un ratacit ca si mine…i-am strans palma intr-ale mele si am plecat amandoi pe drumul ales de el, sa ne ratacim impreuna. Acum nu ma mai sperie noaptea, nu mai visez urat si nu-mi mai este frig, ma bucur cand ploua, zambesc in fiecare zi, iar asta ti se datoreaza tie!

Mi-ai descuiat tacerea si mi-ai intrat in suflet, cheia ti-am dat-o tie…de-acum tot ce-i al meu, tot ce sunt eu ti se cuvine tie! 4GGU80WNem

Apus

Astazi nu am chef sa ma dezbrac de pijamale, s-o ia naiba de dieta si de ora de aerobic… astazi am chef sa fumez in camera, in fata calculatorului si sa beau sticla aia de Martini din frigider, cu parul … Continuă lectura

„Fata Amish”

O vedeam adesea cand mergeam la facultate, călătorea mereu cu același autobuz. O fata ciudata, îmbrăcată in haine vechi si jerpelite (primite probabil), prea largi pentru silueta si statura sa uscațiva, nu era cerșetoare, imi puteam da seama de asta. … Continuă lectura

Curaj !

E o ticăloșenie de fapt, „ambalată” frumos.. În momentul in care realizezi într-adevăr asta, poți spune ca ai preluat controlul, chiar daca riscul va fi sa renunti la ceea ce iti doreai cu disperare pana acum sau ce credeai ca … Continuă lectura

Tardiv

Recent am ajuns la concluzia ca e nevoie de un curaj incredibil sa iti exteriorizezi emotiile atât prin manifestari cat si prin cuvinte. Exista atâtea controverse pe marginea subiectului astuia ,încât nu vom putea ști decât in momentul in care … Continuă lectura

Camasa de forta

Atâtea capete întoarse, atatia ochi privindu-ma, promisiuni , rugaminti… Strâng pleoapele si îmi acopar urechile fredonand. Nu vreau sa-i mai aud , sa-i mai vad… Sa ma lase in pace ! Voi îmbracă de buna voie camasa de forța  si … Continuă lectura

Ospiciu

Știi ceva, du-ma la ospiciu si lasa-ma ! De fapt asta era planul, de la bun început, credeai ca o se te vindeci daca ma îmbolnăvești pe mine, dar nu esti decât un maniac si suferi in continuare de aceeasi … Continuă lectura